Despre noi

mestesugarii-rromi-mark

Asociatie non-guvernamentală, non-profit, cu beneficiu public, persoana juridica de drept privat. Motivaţia infiintarii acestei asociatii o reprezinta dezvoltarea durabila a comunitatilor de romi prin revalorizarea mestesugurilor traditionale rome si accederea deplina a romilor la drepturi politice, economice, sociale si culturale.

Membrii asociaţiei doresc, pe baza unei intelegeri de catre asociati, a contributiei materiale, a cunostiintelor si aportului lor in munca pentru realizarea unui cadru adecvat, in care membrii asociatiei si ceilalti practicanti ai acestor meserii traditionale rome sa isi poata impartasi experienta, traditiile, sa poata asimila noul cadru legislativ in asa mod incat sa isi poata desfasura activitatea in deplina legalitate.

De asemenea, scopul Asociatiei este de a transmite traditiile specifice si aceste mestesuguri seculare noilor generatii, astfel incat ceea ce au creat parintii si bunicii lor sa nu se piarda. Asociatia se preocupa de raspandirea traditiilor specifice si autentice in randul membrilor sai, dar si promovarea si cunoasterea acestor traditii de catre ceilalti cetateni conform principiului ca numai cei care se cunosc foarte bine se pot pretui si respecta reciproc. Activitatea de a face cunoscute traditiile specifice are ca scop final acela de a usura integrarea sociala a practicantilor acestor meserii seculare, de a le asigura recunoasterea profesionala egala cu a oricarei meserii.

Infiintata in anul 2011, ASOCIAŢIA MESTESUGARILOR SI COMERCIANTILOR TRADITIONALI RROMI, a derulat mai multe activitati dintre care evidentiem urmatoarele:

  • Targuri mestesugaresti in toate judetele tarii
  • In anul 2012 parteneriat cu Roma Education Found pentru diseminarea informatiilor cu caracter traditional rrom.
  • In anul 2012 in parteneriat cu Centrul national de cultura al romilor am realizat material video cu mestesugurile traditionale rrome pe cale de disparitie
  • In anul 2013 in parteneriat cu Agentia Nationala pentru Romi am organizat o serie de targuri cu specific traditional rom in mai multe judete din tara.